Robert Fico, desemnat prim-ministru al Slovaciei / Bratislava acuză Moscova de ingerințe electorale

Robert Fico, desemnat prim-ministru al Slovaciei / Bratislava acuză Moscova de ingerințe electorale
Publicat: 02/10/2023, 19:00

Politicianul Robert Fico, liderul formațiunii de extremă-stânga Smer-SD, a fost desemnat, luni, prim-ministru al Slovaciei, în contextul victoriei în scrutinul parlamentar, iar Guvernul în exercițiu de la Bratislava acuză Rusia de ingerințe electorale, după ce Moscova a denunțat presupuse acțiuni de influență ale Statelor Unite.

Formațiunea condusă de Robert Fico, Smer-SD (Direcția – Social-Democrație, extremă-stânga), a obținut 23% din voturi în scrutinul parlamentar desfășurat sâmbătă, devansând partidul Slovacia Progresistă (PS, social-liberal), care a primit 18% din voturi.

Președintele Zuzana Caputova a anunțat, luni după-amiază, desemnarea lui Robert Fico pentru postul de prim-ministru. Fico, care a mai fost prim-ministru în perioadele 2006-2010 și 2012-2018, va trebui să obțină suficiente voturi pentru a avea majoritate în Parlamentul de la Bratislava. ”Înțeleg că rezultatele alegerilor sunt asociate diverselor preocupări, dar sarcina șefului statului este de a respecta rezultatele alegerilor democratice”, a afirmat președintele Zuzana Caputova, potrivit publicației 20Minutes.

Robert Fico a semnalat constant în campania electorală că, dacă va ajunge la putere, nu va mai trimite ”nici măcar un cartuș” Ucrainei, cerând îmbunătățirea relațiilor cu Rusia și negocieri pentru oprirea conflictului militar izbucnit prin invazia rusă.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a dat asigurări că Administrația de la Kiev respectă ”alegerea poporului slovac”. ”Deocamdată, este prematur să spunem cum vor afecta rezultatele alegerilor poziția Slovaciei”, a subliniat Kuleba.

Guvernul în funcție de la Bratislava denunță ingerințele electorale ale Rusiei

Pe fondul polemicilor privind rezultatul alegerilor și impactul acestora pentru solidaritatea europeană, Guvernul în funcție al Slovaciei a denunțat ingerințele Moscovei în scrutinul legislativ și a convocat un diplomat rus.

Ministerul slovac de Externe a transmis o notă de protest față de afirmațiile făcute de Serghei Narîșchin, directorul Serviciului rus de Informații Externe (SVR), care denunțase, în schimb, ingerințele Statelor Unite în afacerile interne ale Slovaciei. Serghei Narîșchin ”a exprimat dubii asupra integrității alegerilor libere și democratice din Slovacia”. ”Este vorba despre o ingerință inadmisibilă a Federației Ruse în procesul electoral”, a acuzat Ministerul de Externe de la Bratislava, potrivit cotidianului Le Monde.

Serghei Narîșchin a denunțat, înaintea scrutinului, intensificarea de către Washington a ”interferențelor în afacerile politice interne ale Slovaciei”, conform agenției Tass.

De altfel, Președinția Rusiei a catalogat luni drept ”absurde” acuzațiile conform cărora forțele politice care au câștigat scrutinul din Slovacia ar fi ”proruse”. ”Ne confruntăm cu o situație în care orice politician care tinde să se gândească la suveranitatea țării sale, care vrea să protejeze interesele țării sale, este considerat ca fiind prorus. Este absurd”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.

”Conform proiecțiilor noastre, starea de oboseală privind acest conflict, starea de saturație față de sponsorizarea absurdă a regimului de la Kiev se va amplifica în diverse țări, inclusiv în Statele Unite. Acest lucru va conduce la fragmentarea sistemului politic”, a subliniat Dmitri Peskov, apreciind că impasul bugetar din SUA, care are ca efect blocarea fondurilor pentru Ucraina, este doar ”un fenomen temporar”. ”Sigur că Statele Unite vor continua implicarea directă în conflict”, a acuzat Peskov.

Citește și:

Rusia se așteaptă ca solidaritatea Occidentului cu Ucraina să se erodeze / Biden insistă pentru fonduri suplimentare din partea Congresului

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
S-a dat interdicție în România. Este ilegal în sate și în orașele mici. Legea e...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×